Marius Lăcătuș nu va mai conduce de pe banca echipa CSA Steaua în noul sezon din Liga a IV-a. Ratarea promovării în Liga a III-a l-a determinat pe acesta să își dea demisia, acțiune care a fost confirmată și de oficialii clubului „roș-albastru”.
„STEAUA BUCUREȘTI confirmă demisia lui Marius LÃCÃTUȘ de la conducerea colectivului tehnic al echipei de fotbal. În intenția de continuitate a proiectului, actul de voință unilaterală a antrenorului Marius LĂ‚CĂ‚TUȘ a fost acceptat de către președintele clubului, Bixi – Pompiliu MOCANU, urmând a fi informați și membrii consiliului de conducere pe linie sportivă al unitãții despre detaliile discuțiilor cu privire la propunerile și soluțiile ulterioare.
Pe această cale, dorim să informăm suporterii noștri că, CSA STEAUA BUCUREȘTI va continua eforturile direcționate către asigurarea performanțelor cu care suporterii roș-albaștri s-au obișnuit de-a lungul celor 72 de ani de existență, astfel încât clubul cu cea mai importantă istorie din toate timpurile sã revină pe locul pe care îl merită.
Președintele Clubului Sportiv al Armatei „STEAUA”, Bixi – Pompiliu MOCANU:
„Marius LĂ‚CĂ‚TUȘ și-a exprimat unilateral decizia de a demisiona de la conducerea tehnică a echipei, dar ne-a asigurat că va rămâne necondiționat alături de Steaua. Îi respect această decizie; ieri și-a luat la revedere de la echipă, dar vã asigur cã el va rămâne simbolul Stelei, alături de toate celelalte legende ale clubului.
Consider cã Steaua este o echipă puternică, a demonstrat-o de atâtea ori. Se știe dintotdeauna că, la nivelul unui astfel de club sunt așteptări mari pe care trebuie sã le confirmi pe teren, chiar fără antrenori pe bancă la un moment dat.
Suporterii au fost la înălțime. Le mulțumim că au fost alături de noi. Meciuri grele vor mai fi, cu siguranță, iar noi ne dorim ca din toate confruntările să obținem maximum posibil. Fotbalul este un sport de echipă care se joacă în 11, joc în care trebuie sã ne sprijinim unii pe alții.
Ne cerem scuze tuturor suporterilor Stelei care cred în valorile acestui club și ne exprimăm încă o dată dezamăgirea pentru ratarea obiectivului de promovare a echipei. Sunt momente cu un impact emoțional crescut și înțelegem nemulțumirea acestora. Ei și-au susținut favoriții în mod exemplar și au contribuit din plin la crearea unei atmosfere superbe pe stadionul din Regie, pe durata meciurilor din Play-Off, da nu numai. Fără urme de reproș, ne dorim ca la meciurile echipei noastre sã regăsim mereu atitudinea suporterilor de pe marile stadioane, din campionatele puternice ale lumii, unde susținătorii îsi aplaudă favoriții, chiar și în caz de eșec. Pentru acest lucru, dorim sã vã mulțumim cu toată convingerea!
Ne pare rău că nu v-am putut oferi satisfacția unui rezultat și unui joc pe măsura atașamentului dumneavoastră, dar vă așteptăm în continuare alături de noi, având credința că împreună vom putea juca în Liga 3, țelul și visul vostru pentru această etapă dar și, în egală măsură, al nostru. Alături de noi, ați fost al 12-lea jucător și cu ajutorul vostru am ieșit cu frunțile sus de pe teren în cele mai multe dintre momentele dificile din existența echipei noastre.
Încă o dată, vã mulțumim!„, se arată în comunicatul clubului CSA Steaua București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER